Editia 2011


Festivalul Brazilor de Crăciun, ajuns în 2011 la cea de-a unsprezecea ediţie, a strans 214.000 de euro de la companii, designeri, donatori individuali. Fondurile vor fi folosite pentru a sprijini 2.500 de copii din medii dezavantajate sa mearga la scoala.

Companiile au realizat că sprijinirea educaţiei copiilor aflaţi în situaţii dificile este una dintre cele mai bune investiţii, pentru că de efectele ei beneficiază societatea în ansamblul ei. Responsabilitatea socială a companiilor nu este un simplu exerciţiu de imagine, ci a devenit esenţială pentru societate, mai ales într-un an atât de dificil din punct de vedere economic. Am găsit în sectorul privat un partener responsabil”, spune Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

În cadrul Galei prezentate de Andi Moisescu şi Andreea Raicu s-a strâns suma de 83.100 de euro din licitatia brăduţilor creaţi special pentru acest eveniment de designeri şi de copiii de la Salvaţi Copiii şi din biletele de tombolă. Din sponsorizările pentru Festival a mai fost adunată suma de 131.000 de euro. Suma colectată va fi folosită pentru aproximativ 2.500 de copii şi familiile lor care vor fi integraţi în programe de prevenire a abandonului şcolar şi de integrare socială.

Designerii care au creat pentru această ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun sunt:
Venera Arapu, Wilhelmina Arz & Burberry, Cristina Bâtlan & Musette, Claudia Castrase & Danina Ormenişan & Sephora, Alexandru Ciucu, Lena Criveanu & Hansen Design, Rhea Costa şi Malvina Cervenschi, Kristina Dragomir, Alexandru Ghilduş şi Mihnea Ghilduş, Mihaela Glăvan, Philippe Guilet & Iconique Class Studio, Adelina Ivan, Rita Mureşan & Santa Margherita, Ioan Nemţoi, Carmen Ormenişan, Oxette, Stephan Pelger, Cristian Samfira, Mirela Stelea, Iris Şerban & Square One, Agnes Toma, Ana Wagner, Isabela Walter & Fabrica Dada, Luana Ibacka & Bellagio Casa, Dj Wanda & Gett’s şi Salvaţi Copiii.

Dintre cei 11 brazi intraţi în licitaţia serii, suma cea mai mare, 19.000 de euro, a fost obţinută de bradul creat de Ioan Nemţoi şi oferită de BRD. Cumpărătorii brazilor au fost: BRD, Anchor Group, BCR, ECDL, Wunderman, Lidl, Vinexpert, Jean Valvis, Veronica Savanciuc, Prinţesa Marina Sturdza, Enciu Fernando, Camelia Şucu şi alţii.

Pentru a asigura o vizibilitate cât mai bună acestui proiect, mai multe agenţii de profil şi-au unit forţele, realizând pro-bono campania de comunicare. Astfel, 2activePR a coordonat campania de PR, Eventures semnează campania de publicitate, iar Wunderman a asigurat implementarea Galei Festivalului Brazilor de Craciun.

Această Gală a avut ca parteneri: BCR (Sponsor Diamond), BRD, Class Living, EDP Renewables, Renovatio Solar, Five’s (Sponsori Platinium), Clifford Change Badea, Banca Românească, Carrefour, Porsche România, Anchor Group (Sponsori Gold), Apa Nova Bucureşti, Bosch Communication Center, Kaufland Romania, Lemet, Muşat & Asociaţii, Oscar Downstream, PayPoint, Romsys, TPA Horwath, UPC, Valoris Center, TTS (Sponsori Silver).

Ca publicul larg să ajute copiii, s-a obținut, în regim de gratuitate, de la Vodafone, Orange și Cosmote, numărul de SMS 874, ca parte a campaniei Ajută un Copil să Meargă la Școală.


 

Galerie foto | Ediția 2011

brazi:
Eveniment:
Conferința de presă:



« Inapoi la istoric