Cătălin Botezatu & Școala Metropolitană ARC – Orașul de cristal

achizitionat deCatena

achizitionat de
Catena

Copilul care se cuibărise în înima unui om mare a început, într-o iarnă, să viseze. Se întâmpla de Crăciun. Se făcea că bradul prinde viaţă și se preschimbă într-un oraş fermecat, dăruit cu case din poveşti, luminate îngereşte, vegheat de bufniţe ochioase, de reni voioşi si de soldăţei jucăuşi. Din loc în loc, rasare câte un glob de cristal cu tot felul de minunăţii înăuntru, cu dorinţe care se împlinesc miraculos, îmbrăţişate de zăpada pufoasă şi strălucitoare. Muzici nemaicântate răsună la fiecare pas și aroma bunătăţilor te îmbie la răsfăţ. Orice suflet de copil care cutează a trece hotarul acestui oraş înfloreşte şi se luminează asemenea unei stele răsărite în noapte. Copilul care se cuibărise în inima unui om mare a hotarât să-i dăruiască visul lui omului care-l găzduia. Abia acum omul mare înţelege că purtase mereu în inima lui un copil minunat. Şi omul mare începe să adune lucruri frumose, aproape magice, cu care clădeşte, răbdător, visul copilului din inima sa. Păstrarea copilului care se cuibărește în inimile noastre este visul creatorului acestui oraș magic, Cătălin Botezatu, care, împreună cu Școala Metropolitană ARC, vi-l dăruiește cu drag.

achizitionat de
Catena