Simona & Gabriel Gherasim - Gallantique Boutique

Acasă pentru toți Copiii din România

Adjudecat de LIDL România

În acest brăduț am creat o poveste. O poveste care pentru noi este de mult apusă, dar totuşi atât de prezentă în viața multor copii din România. Închideți ochii pentru câteva secunde şi călătoriți prin amintirile copilăriei, acolo unde căsuțele modeste ale bunicilor noştri ne-au fost cele mai calde locuri unde am crescut atât de frumos şi de liniştit. Cu gândul la acele căsuțe calde, în contrast cu multe căsuțe în care cresc astăzi copiii din medii vulnerabile, vrem să scoatem la lumină suflete. Suflete de copii care, din păcate, nu ştiu cum arată lumina becului, suflete de copii pentru care o masă consistentă şi caldă este doar la sărbatori sau poate nici atunci, suflete de copii care ascund genii şi talente, dar sunt umbrite în căsuțele dărăpănate, fără speranţă şi fără viitor. Vrem ca fiecare căsuță din acest brăduț să fie o cărămidă pentru viitorul copiilor, să le dăm aripi să zboare cu încredere către un viitor mai bun şi să poată la rândul lor să pună o cărămidă pentru viitorul altor copii.

Din păcate, războiul a schimbat „acasă” pentru atât de mulți copii nevinovați. Foarte multe familii cu copii şi-au găsit în România un loc de refugiu. Ne dorim să le fim şi lor aproape! Cuvântul copil nu are granițe. Să fim „acasă” şi pentru copiii refugiați din Ucraina, să nu lăsăm războiul să le spulbere visurile!

Dimensiuni: 210 X 110 cm, suport pe roti înălțime aprox 40 cm

Materiale: lemn vopsit, plante stabilizate, uscate, vopsite, gnomi, papusele, accesorii, globuri diverse.