Cu fondurile strânse la ediția din 2015 – 250.000 euro – am ajutat 2.425 de copii, dar și 1.347 de părinți, care au beneficiat de servicii de asistență socială, juridică și psihologică și, de asemenea, 244 de specialiști din instituții cu atribuții în protecția copilului și educație și-au îmbunătățit abilitățile profesionale în urma sesiunilor de informare/training organizate în cadrul programului. În 2017, cu fondurile strânse la ediția 2016 vom sprijini 3.000 de copii din comunități defavorizate și familiile acestora, prin programe de tip Școală după Școală și vom întări componentele de dezvoltare personală și de consiliere vocațională.
Mihai Gafencu, Președinte Interimar
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv
Comitetul de organizare:
Amalia Năstase, Corina Bârlădeanu, Cornel Ilie, Florentina Tararache, Laura Coroianu, Liviu Sfrija, Tereza Munteanu și Gabriela Alexandrescu.
Brazii acestei ediții sunt creați de următorii artiști :
Doina Levintza, Stephan Pelger în colaborare cu Club Med, Cătălin Botezatu & Școala Metropolitană ARC, Irina Neacșu, Omid Ghannadi, în colaborare cu Dragoș Bucur & Sofia Bucur, Anca Lungu (Prințesa Polonic), MATIUS Studio, cu sprijinul Philips Lighting România, Cosmin Florea & Cornel Ilie, Malvina Cservenschi, Coca Zaboloteanu & Krautz Production, Dorin Negrău – Rotary Club București Cismigiu, Roman Octavian, Creativ Interior, susținut de Fabrica de Profile, Irina Marinescu & Madeleine Artisan Jeweler, Cătălin Vălean, Dhaniel Nora & Sephora, Mirela Bucovicean & Molecule F & arhitect Raluca Lazăr, Andra Andreescu & Patchouli Flowers, Andreea Constantin (Rhea Costa), Mihaela Glăvan, Phenomena & Piatraonline, Cristina Vasiliu & Denis Predescu, cu sprijinul Braiconf, Alexandru, Maison DADOO, cu sprijinul Sport/Couture, Zenya Atelier & Joomay by Carmen Vornicelu, Iza Van Dee, Rita Mureșan, Iris Șerban, Ștefania Mircea & Salvați Copiii.
Comunicat de presă (02 – 22 noiembrie 2016)
De-a lungul anilor, Salvați Copiii a strâns prin intermediul Festivalului Brazilor de Crăciun aproximativ 3.3 milioane de euro, prin care au fost ajutați peste 25.685 de beneficiari
Comunicat de presă – Gala Festivalului Brazilor de Crăciun
Bilanțul celei mai de succes ediții a Festivalului Brazilor de Crăciun din ultimii 10 ani: 520.000 de euro pentru prevenirea abandonului școlar
Galerie foto
brazi:
conferința de presă:
Gala Festivalului Brazilor de Craciun 2016: